Sarcina si nastere: stat sau privat in anul 2021

Anul acesta ni s-a născut al patrulea copilaș. Toată sarcina am avut gânduri și frici specifice oricărei, zic eu, viitoare mămici. Deși nu am fost la prima sarcină, simțeam că nu știu nimic, toate sarcinile, dar mai ales nașterile au decurs diferit. Tocmai din acest motiv am ales să fac o retrospectiva a fiecarei sarcini, respectiv nașteri. Va urma câte un jurnal de sarcină și naștere în care să îmi reamintesc trăirile si să împărtășesc experiența mea la fiecare copilaș. 

Aproape toată sarcina am "răsfoit" internetul și am văzut o grămadă de filmulețe legate de travaliu, nașteri, pregătire pentru naștere, ca mai apoi să încerc să îmi reamintesc despre nașterile mele și mai ales despre cum m-am raportat eu la ele. Deși eram informată cu mult mai multe cunoștințe decat la prima sarcina, totuși nu am găsit liniște decât atunci când m-am raportat la prima naștere, la atitudinea pe care am avut-o atunci; când citisem foarte puțin, când mi-am dat seama că e în regulă să ai încredere în medici, moașe și chiar spitalul de stat și atunci când am realizat că, foarte importantă e siguranța copilașului și întâlnirea mea cu el.

De mai mult de un an de zile suntem bulversați de această pandemie, a coronavirusului, prin care suntem asaltați cu păreri pro și contra despre medici, despre sistemul medical, etc. Mi-am dat seama că nu pot schimba eu nimic, poziținându-mă într-una din aceste tabere, așa că am ales să gândesc normal, într-o lume care se crede anormală. Am cunoștințe medici, care lucrează în sistemul medical, care au grijă de oameni și în care am încredere, ceea ce mi-a dat curaj să merg să nasc cu alți oameni, care sunt sora, fratele, mama sau copilul cuiva, care cred că nu ar face rău cu bună știință, care cred că s-au făcut medici pentru a ajuta. Mi-am pus nădejdea în Dumnezeu că îmi va scoate în cale oameni de la care să am ceva de învățat.

Am cochetat multă vreme cu gândul de a naște la un spital privat, Isis Constanța, pe principiul că dai un ban și ai mai multă îndrăzneală să îți ceri drepturile. Însă pe de altă parte, mi-am dat seama că ar putea apărea complicații și tot la spitalul Județean Constanța aș fi ajuns. Plus că de cele mai multe ori spitalul privat vine automat și cu păstrarea unei imagini comerciale și atunci s-ar putea să nu întâlnești oameni mereu sinceri... Eu prefer sinceritatea în detrimentul prefăcătoriei, care aduce un oarecare confort psihic pe termen scurt... Așa că am ales să merg la spitalul de stat și din acest considerent, că medicii își vor face treaba, fără să se concentreze prea mult pe păstrarea imaginii unei instituții, plus că sunt cam aceiași doctori și în privat și la stat. Tipologii de oameni găsim la fel în ambele locuri, depinde cum reușim fiecare din noi să rezonăm și să reacționăm în relațiile cu oameni care au păreri diferite de noi sau privesc lucrurile din altă perspectivă. Depinde de fiecare viitoare mămică ce așteptări are și ce e mai important la momentul respectiv. Nu regret deloc nașterea în sistemul de stat! 

Ce citesc?

Nu prea citesc constant, suntem în căutarea unei case, trebuie să ne mutăm... Așa că mă plimb cu pași de melc printre filele cărții "Principii ortodoxe de creștere a copiilor" scrisă de Philip Mamalakis, tată a 7 copii și connsilier parental. Una din cele mai ușor de înțeles cărți despre creșterea copiilor cu exemple practice din situații reale, care încurajează să creștem adulți echilibrați și pune accent pe obținerea unor rezultate pe termen lung.

"Dragostea nu-l răsfață pe copil și nici nu îi face viața ușoară. Dragostea se manifestă prin asceza reală de a rezista ispitei cedării sau enervării și de a stabili limite clare și sistematice, rămânând totodată de partea copilului." - Philip Mamalakis

Ciocolata de caju

 Reteta de ciocolata de caju, a venit la cererea copilului de 4 ani, care e alergic la proteina laptelui de vaca, de fapt orice contine cazeina. Isi dorea ciocolata, desi noi mai cumparam ciocolata neagra din magazin... Asa ca de-a lungul timpului citind multe retete si indreptandu-mi atenția spre variante fara lactate animale m-am gandit sa incerc urmatoarea reteta:

Se pun la inmuiat, hidratat in blender pentru minim 30 de minute urmatoarele:

- 200g caju

- 10 curmale fara samburi

- apa cat sa acopere

Apoi se adauga 3-4 linguri pudra de roscove, esenta de vanilie, eu ma folosit 1 pliculet zahar vanilat, 2 linguri ulei de cocos si 3 linguri unt de cacao topite la bain-marie si se blenduiesc toate ingredientele pana la omogenizare. 

Compozitia obtinuta se rastoarna intr-un borcan cu capac si se pune la frigider. E foarte gustoasa si asa, dar in ideea de a obtine ceva asemanator cu nutella lasam sa se întărească uleiul de cocos si untul de cacao. 

Se poate servi pe paine sau se pot umple clatitele cu ciocolata.

Pofta buna! 

Cuvant al parintelui Steinhardt - despre trufie

Parintele Nicolae Steinhardt , despre trufia succesului si inchipuirea elevarii.

      "Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor. Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre. Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart ... este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... "

Faca-Se voi Ta - pilda

IARTĂ-MI DOAMNE NEÎNȚELEPCIUNEA ȘI FACĂ-SE VOIA TA CU MINE (articol preluat de pe http://www.pilde.info)

„Doamne, eu îmi doresc aceasta… dar în nemernicia mea nu cunosc ceea ce este bine pentru mine și cei dragi ai mei. Facă-se Voia Ta Cea Sfântă cu mine și cu toți ai mei și le împlinește după înțelepciunea Ta toate câte ne sunt de folos aici și pentru viața veșnică ! Amin !”

La un călugăr bătrân și mult sporit duhovnicește, a poposit o pereche creștină care de mulți ani se străduia să dobândească prunci și nu reușea cu niciun chip. De ani de zile băteau drumurile mânăstirilor, se rugau, se spovedeau, dădeau pomelnice la toate mânăstirile și la toți duhovnicii renumiți și, totuși, timpul trecea iar rugăciunea nu li se împlinea. Povestind cu lacrimi în ochi bătrânului călugăr povestea vieții lor, acesta cu duhul blândeții le spuse, mișcat fiind de Duhul Sfânt și de darul înainte-vederii:
- Iubiților creștini ! Dumnezeu în marea-I milostivire și blânda-I purtare de grijă, dă bineplăcuților Lui toate cele de folos duhovnicesc spre mântuirea sufletelor lor cât și a celor de lângă ei.
Dacă El întârzie să vă împlinească cererea înseamnă că ceva este la mijloc. Știe Bunul de El când să dea, cât să dea, cui să dea și în ce împrejurări. Noi însă în neștiința noastră căutăm cele plăcute nouă fără să avem habar de viitorul nostru și de cum ni-l rânduie Dumnezeu spre bine.
Eu deslușesc în problema voastră o învârtoșare spre împlinirea unei voințe proprii fără a vă lăsa în Blândele Sale Mâini cu dragoste și încredere desăvârșită !
Mergeți la casa voastră cu inima liniștită și rugați-vă mai departe ca în toate să se facă voia Bunului și Milostivului Dumnezeu, care știe mai bine ce vă trebuie. Nu mergeți potrivnic voii Sale căci până la urmă va plini voia voastră dacă insistați, dar s-ar putea să nu vă fie de folos și mântuire !
Creștinii noștri au plecat în drumul lor, dar fără a pune la inimă îndemnul plin de înțelepciune al părintelui bătrân și plin de Duhul Sfânt.
Iată că la scurtă vreme cei doi au reușit să dobândească un prunc de parte bărbătească și mare le-a fost bucuria pentru aceasta, crezând în inima lor că aceasta era rezultatul rugăciunilor lor.
Copilul a crescut vertiginos, iar când pruncul a împlinit cinci ani soția creștinului muri din cauza unei boli fulgerătoare. Tatăl copilului s-a străduit pe mai departe să poarte grijă de fiul său, dar iată că după zece ani s-a recăsătorit cu o femeie, în speranța unui ajutor în viață. Numai că femeia acesta nu era credincioasă, ci doar foarte frumoasă.
Întâmplare face că la trecerea unui an de la căsătorie, întorcându-se acasă tatăl, dintr-o delegație, mai devreme de cât trebuia și intrând în apartament a surprins pe mama vitregă cu fiul său în pat curvind cu nerușinare.
Șocat de eveniment și cuprins de o mânie nestăvilită, tatăl puse mâna pe un cuțit și îi omorâ pe loc pe amândoi asupra faptului.
Cuprins apoi de spaimă și toropit de eveniment, căzu într-un fotoliu, plin de sânge și de lacrimile disperării. Dar iată că în agonia acestui eveniment i-a apărut un înger care-i spuse :
- Omule ! Ați cerut cu obsesie de la Dumnezeu să aveți un prunc și pentru acesta v-ați rugat, ați mers la duhovnici și toți v-au învățat să cereți cu înțelepciune ceea ce vă este de folos. N-ați ascultat glasul lui Dumnezeu prin gura lor și ați făcut mai departe după mintea voastră. Dumnezeu în preștiința Sa cunoștea ceea ce se va întâmpla cu acest copil, pe care voi îl cereați cu obsesie. În tinerețe ați făcut un avort, măcelărind un prunc în pântece și n-ați făcut pocăința pe măsura păcatului săvârșit. Dacă v-ați fi rugat să se împlinească Voia Domnului în toate ale voastre, acum n-ai fi șezut în fotoliul acesta, iar eu n-aș fi grăit către tine aceste cuvinte înfricoșătoare.
Mergi de te predă autorităților, mărturisește-ți păcatul și pocăiește-te până la sfârșitul vieții tale, în așa fel încât să-ți poți salva sufletul tău și pe al celorlalți ai tăi, care au murit în păcatele lor !
De acum să spui la toată lumea să se roage Bunului Dumnezeu așa: Doamne, eu îmi doresc aceasta… dar în nemernicia mea nu cunosc ceea ce este bine pentru mine și cei dragi ai mei. Facă-se Voia Ta Cea Sfântă cu mine și cu toți ai mei și le împlinește după înțelepciunea Ta toate câte ne sunt de folos aici și pentru viața veșnică ! Amin !

Așa se încheie acestă poveste adevărată (care cu mulți ani în urmă a fost publicată și în presă), care ne învață cum să ne rugăm Bunului Dumnezeu în toate clipele vieții nostre, luând aminte la faptul că El este Atotștiutor și toate ni le dă spre mântuire și spre folos.
Dumnezeu respectându-ne libertatea uneori ne lasă la voia nostră ca să înțelegem că greșim și să fim pildă și pentru cei din jur.
Un bătrân părinte duhovnicesc, spunea că cea mai mare pedeapsă, este să ne lase Dumnezeu la voia noastră, pentru că noi nu vrem să-L ascultăm, cerem rău și greșit iar El pentru insistența noastră se retrage trist și îndurerat de faptul că-I respingem purtarea de grijă. Alteori pentru egoismul, iubirea de sine si multele noastre orgolii nu ne împlinește rugăciunile, mai ales că nici nu încercăm să ne schimbăm și să devenim bineplăcuți Lui.

Copiii, darul lui Dumnezeu

Oare suntem conștienți de acest fapt? De când sunt mamică îmi dau seama că acest copil nu a venit în viața noastră ca să îl învățăm noi, ci e chiar invers, el a venit să ne amintească și să învățăm noi de la el...să învățăm iubirea fără interes, curăția și bucuria din ochii lor nevinovați, să ne învețe să credem, să iubim și să zâmbim.

Poate că cea mai mare provocare, în creșterea unui copil, este să nu îi stricăm frumusețea, să avem grijă de el așa cum ar vrea Dumnezeu să-l îngrijim si să-l pervertim la toată răutatea lumească și să-i tăiem toate rădăcinile cu care a venit în această lume.

În zilele noastre tinerii fug de copii, dar ei nu știu că fug de cea mai mare binecuvântare pe care ne-o poate da Dumnezeu, fug pentru că sunt crescuți cu ideea că e greu să crești copii, că e greu să le oferi cele necesare...știți, de fapt, Dumnezeu se îngrijește mai mult de familiile cu copii. Săracii fug din neștiință,  de teamă, teamă autosugerată sau chiar impusă de părinți, bunici, cunoscuți care uneori nu conștientizează gravitatea situației în care ne aflăm, dezvoltarea și modernizarea societății are iar un cuvânt de spus în acțiunile celor mai tineri.

Avem impresia că conceperea copiilor este floare la ureche, că se pot face când vrem noi, așa că putem aștepta până terminăm studiile, până când ne așezăm la casa noastră, până avem un loc de muncă stabil, și așa pot continua cu "n" motive...dar nu e chiar așa, dacă am ști câte familii își doresc copii și nu reușesc să îi dobândească, dacă am ști că poate voia Lui Dumnezeu este mai de folos pentru noi decât asumarea propriei vieți...


Uneori vin greutăți asupra copiilor din neștiința părinților sau poate chiar din iresponsabilitate, și nu ne dăm seama, nu ne dăm seama că am greșit undeva, am greșit și de aceea copilul meu suferă, am greșit și de aia are greutăți în viață.

Mi-am dat seama că voi răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare acțiune, vorbă și gănd al fetiței mele, care i-au venit din cauza greșelilor mele...

Cuvânt despre înfrânare

„Dacă pântecele nostru se îngraşă din cauza neînfrânării, devenim foarte cruzi şi sălbatici şi, ca fiarele lipsite de blândeţe, ne mâniem pe oricine şi suntem predispuşi în mod foarte necuviincios la ţipete şi mânie.
Când trupul nostru se înfrânează, atunci toate vor fi la noi în blândeţe şi linişte. La acest lucru nu puţin contribuie şi faptul de a trăi în doi sau în trei, toţi cu acelaşi caracter.” (Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, traducere de  Florentina Cristea, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 50), sursa: http://www.doxologia.ro/cuvant-de-folos/cand-trupul-nostru-se-infraneaza-atunci-toate-vor-fi-la-noi-blandete-liniste